Adaugă Autoghid ca sursă preferată în Google
Până la mijlocul anilor 1950, standardul industriei auto a fost sistemul de 6 volți. Până în 1955, toți producătorii auto din Statele Unite trecuseră la 12 volți, după ce motoarele și echipamentele electrice au depășit capacitatea vechiului sistem, conform Jalopnik.
Limita de putere a devenit evidentă la pornirea motorului. În 1953, unele automobile Chevrolet au început să aibă probleme: motoarele calde refuzau uneori să se rotească, deoarece bateriile de 6 volți nu furnizau suficientă putere pentru noile rapoarte de compresie, mai ridicate.
Schimbarea a fost impusă de transformarea mașinilor. Înainte de mijlocul anilor 1950, inclusiv după 1912, când Cadillac a introdus pe Model 30 demarorul electric inventat de Charles Franklin Kettering, automobilele aveau rapoarte de compresie sub 7:1 și puține echipamente electrice.
Sarcina bateriei era modestă și includea în principal pornirea motorului și alimentarea bujiilor. Bateriile de 6 volți s-au impus rapid ca standard, iar Hudson a devenit, în 1918, primul producător american care a folosit o baterie de 6 volți cu dimensiuni standardizate conform specificațiilor Battery Council International.
După Al Doilea Război Mondial, cursa pentru creșterea puterii a modificat datele tehnice. Motoarele cu rapoarte de compresie de 7:1 sau mai mici puteau fi pornite cu demaroare de 6 volți, însă automobilele de serie ajunseseră la rapoarte între 8:1 și 10:1.
Unele motoare de performanță ajungeau la 12:1. Un raport de compresie mai mare crește rezistența pistonului la rotire, iar demarorul trebuie să lucreze mai mult pentru a porni motorul.
Instalația electrică a crescut odată cu mașinile
Solicitările suplimentare nu au venit doar de la motor. În anii 1950, automobilele au primit geamuri și scaune acționate electric, aer condiționat, ștergătoare electrice și radiouri. Aceste echipamente au mărit sarcina bateriilor de 6 volți.
Conform formulei P = V x I, creșterea tensiunii permite obținerea unei puteri electrice mai mari cu un curent mai mic.
Pentru constructori, curentul mai mic a însemnat cabluri mai subțiri, consum redus de cupru și costuri de fabricație mai mici. De asemenea, pierderile de tensiune provocate de conectorii și întrerupătoarele vechi sau corodate au fost reduse.
Când se pierde tensiune pe traseu, componentele primesc mai puțină putere și pot funcționa defectuos sau la capacitate redusă. Trecerea la 12 volți a permis alimentarea unor instalații electrice tot mai complexe.
General Motors a început tranziția în 1953 pe automobilele Cadillac, Buick și Oldsmobile. Până în 1955, toți producătorii auto din SUA adoptaseră bateriile de 12 volți.
Diferența se vede și în mașinile de astăzi
Pentru automobilele cu motor cu ardere internă, sistemul de 12 volți rămâne standardul actual. Față de bateriile de 6 volți, cele de 12 volți oferă mai multă putere la pornirea motorului și pot dura cu unul sau doi ani mai mult.
Camioanele și autobuzele folosesc sisteme de 24 de volți.
Modelele mild-hybrid adaugă o baterie de 48 de volți pentru sarcini mai mari, precum compresoarele electrice, recuperarea energiei la frânare și generatoarele-demaroare integrate. Vehiculele electrice folosesc arhitecturi de tensiune foarte înaltă, de obicei între 400 și 800 de volți, pentru încărcare rapidă, eficiență mai bună și reducerea greutății cablajului.
