Dacia a abandonat oficial proiectul prin care uzina din Mioveni, județul Argeș, urma să ajungă la o capacitate de 400.000 de unități anual. Decizia vine într-un moment în care, pentru industria auto, presiunea nu mai ține doar de costul actual al energiei, ci și de posibilitatea de a susține investiții mari pe termen lung într-un mediu considerat impredictibil.
Semnalele sunt deja vizibile în datele companiei. Investițiile Dacia au scăzut cu 64% într-un singur an, până la 368,7 milioane lei, iar uzina a pierdut 955 de salariați în același interval. Pentru mediul de afaceri, această combinație arată o retragere a cheltuielilor de capital și blocarea unei capacități suplimentare de producție.
Miza depășește nivelul unei singure companii. Industria auto are 230.000 de angajați și contribuie cu circa 14% din PIB, astfel că o frânare a extinderii la principalul exportator industrial poate transmite presiune în tot lanțul, de la furnizori și recrutare până la planuri de localizare și alte decizii de investiții comparate cu piețe concurente din regiune.
Mihai Bordeanu, country head al Dacia România și președinte al ACAROM, a explicat problema prin lipsa unui orizont credibil pentru costurile companiilor. „Suntem într-un hău de competitivitate în România, în mare parte din cauza faptului că nu avem predictibilitate pe costurile de energie. Nu ne aşteptăm să se ieftinească energia mâine dimineaţă, dar ne aşteptăm să vedem o foaie de parcurs până la sfârşitul decadei: cum atenuăm preţurile, care sunt pârghiile.” Potrivit Financiarul, Mihai Bordeanu a discutat aceste teme direct cu premierul Ilie Bolojan.
Mesajul transmis de companie nu cere o reducere imediată a tarifelor, ci claritate asupra mecanismelor viitoare. Pentru un producător auto, lipsa unei traiectorii clare a costului energiei afectează evaluarea randamentului investițiilor, planificarea furnizorilor și calculul costului unitar al producției. Când acest calcul devine mai slab decât în alte state europene, capitalul poate fi mutat sau poate rămâne în așteptare.
La Paris, Katrin Adt, CEO al mărcii Dacia, a confirmat că problema nu se limitează la factura de energie, ci ține și de stabilitatea politică și economică. „Preţul energiei din România este cel mai ridicat preţ industrial pe care îl avem în Europa. Iar situaţia politică şi economică nu este atât de stabilă pe cât ne-am dori, pentru a putea lua decizii de viitor. Sperăm ca guvernul să se stabilizeze.”
În paralel, tabloul energetic rămâne contradictoriu. Solarele și eolienele au depășit ca putere instalată Hidroelectrica, însă această creștere nu se vede încă într-un preț competitiv pentru consumatorul industrial. Există și inițiative pentru dezvoltarea de instalații de stocare a energiei în baterii, susținute cu fonduri europene nerambursabile, dar efectul lor nu este direct și imediat asupra prețului industrial al energiei. În aceeași zonă intră și blocajele semnalate la finanțarea unor proiecte energetice mari, precum SMR Doicești, unde lipsa garanției de stat arată dificultăți mai largi de predictibilitate și sprijin guvernamental.
Pentru industria auto, riscul este imediat. Dacă energia rămâne scumpă și lipsește o foaie de parcurs, furnizorii locali își pot amâna investițiile, pot reduce angajările sau pot reevalua marjele contractelor existente. În acest context, renunțarea la extinderea uzinei din Mioveni la 400.000 de unități anual devine cel mai clar semnal că problema competitivității energetice a trecut din zona avertismentelor în zona deciziilor de capital deja pierdute.
